Sunt de acord cu Termenii si condtiile si am cititi si sunt de acord cu Politica de Confidentialitate.

Cum transformi o casa in acasa, in stilul tau?

12 februarie 2019 2:48 pm · · 0 comentarii

Cum transformi o casa in acasa, in stilul tau?

O locuinta noua este intotdeauna un motiv de bucurie si reprezinta un nou inceput. Insa cum transformi golul dintre patru pereti intr-un ambient cald si relaxat, potrivit pentru familia ta, si care sa te reprezinte? Noi iti oferim sugestii de amenajare a locuintei in patru stiluri diferite, menite sa iti transforme noua locuinta in “acasa”.  


 
Deoarece apartamentele din Ansamblul Imobiliar Gardenia Residence sunt pregatite pentru noii proprietari, ne-am gandit la cateva solutii facile pentru a defini si a completa aceste spatii destinate locuirii.

Indiferent daca decorezi o singura camera sau un apartament cu trei sau patru camere, poti gasi stilul potrivit si poti sa-i conferi personalitatea dorita. Concentreaza-te asupra preferintelor tale si ale familiei tale, nevoilor si elementelor care va vor permite sa aveti un apartament confortabil si placut.

Orice amenajare de interior porneste de la ideea organizarii functionale a spatiilor existente astfel incat fiecare camera sa fie folosita cu prioritate pentru scopul pentru care a fost proiectata.

Momentul mult asteptat, cand primesti cheia locuintei tale, este si momentul in care trebuie sa decizi, sa alegi si sa cumperi produsele care vor completa interiorul casei tale.

Exista o gama infinita de finisaje, culori, decoratiuni si preturi, iar cumparatorii au la dispozitie foarte multe optiuni.

Desi bugetul tau ti-ar permite sa faci mai multe alegeri, este important sa stii sa restrangi ideile pe care le ai si sa ajungi la o tema specifica pentru proiectul tau.
 

Incepe cu elementele de baza

Apartamentele construite in Ansamblul  Gardenia Residence sunt reunite intr -un concept unic si modern ca structura de baza, functionalitate si calitate. Pozitionarea sud-vestica intr-o zona verde a Clujului si spatiile deschise ii confera multa lumina si caldura naturala, clientii nostri fiind avantajati de la inceput in definirea stilului interior.

Daca nu ai identificat inca stilul tau sau nu esti sigur cum sa procedezi, poti lua in considerare patru stiluri principale din care poti alege.
 

Stilul casual

Stilul casual in amenajarea locuintei

Aspectul casual aduce confort, caldura si relaxare in casa. Este un stil simplu dar atragator si implica decoratiuni putine. Tapiteriile sunt moi, suprafetele mate, iar lucrurile nu sunt asezate simetric. Detaliile sunt simple, in forme dreptunghiulare, si uneori cu unghiuri rotunjite.

Piesele de mobilier mari si lungi sunt capitonate si confortabile. Culori predominante fiind culorile neutre, precum gri si bej, pentru accente se pot folosi culori mai tari. Prezenta texturilor si suprafetelor mate este obligatorie.

Intr-o camera in stil casual geamurile sunt acoperite cu obloane ori jaluzele, atat pentru a oferi intimitate, cat si pentru a putea controla lumina ce patrunde in incapere. Tablourile trebuie sa aiba rame cu finisaje perfecte si simple, nelacuite.
 

Stilul formal

Stilul formal in amenajarea locuintei

Prima regula a amenajarilor formale este ca mobilierul, geamurile, tablourile si chiar podeaua sunt asezate simetric fata de o axa fixa ce trece exact prin centrul camerei. Este foarte important ca in camera sa existe un punct de atractie. Un tablou, o sculptura fin realizata sau un semineu inedit pot reprezenta sufletul camerei. Insa este bine de stiut ca intr-o camera nu se recomanda utilizarea a mai mult de doua puncte centrale.

Locuintele cu tavan inalt si geamuri mari sunt cele mai potrivite pentru stilul formal. Elementele principale pentru interioarele formale sunt oglinzile stralucitoare, materialele luxoase si senzuale, lemnele foarte lucioase, candelabrele sclipitoare din cristal, piesele din metal foarte lucios si mobilierul unicat si interesant.

De obicei mobilierul in stil formal este inchis la culoare, pardoseaua lucioasa este acoperita de un covor, iar tablourile sunt in rame sculptate manual.

Iluminatul este realizat in mare parte sau de un caldelabru mare din cristal sau de simple corpuri de iluminat agatate de pereti, nicidecum nu se amplaseaza lampi sau veioze.
 

Stilul contemporan

Stilul contemporan in amenajarea locuintei

Stilurile moderne mentin tendintele actuale in viata. Stilul contemporan se traduce prin conceptul de a trai in prezent si este cel mai bine ilustrat de zicala “less is more”. Este un stil predominant neutru, simplu, curat, cu tendinte minimaliste.

Open space aerisire si libertate de miscare sunt trei criterii care definesc stilul contemporan. Preponderent urban, acest stil a aparut din nevoia de simplitate si functionalitate, atribute care sa vina in ajutorul celor care locuiesc in apartamentele mici din blocurile marilor orase.

Culorile folosite sunt neutre, dar sunt folosite si culorile puternice pentru a crea un punct de interes. Lumina naturala joaca un rol important. Spatiile contemporane sunt inundate de lumina solara, ferestrele sunt maximizate, deseori perdelele si draperiile lipsesc.

Mobilierul stilului contemporan este puternic influentat de minimalism. Structura lui are in prim-plan latura practica a depozitarii diverselor lucruri. Dulapurile multifunctionale si mobilierul modular se regasesc deseori in acest stil. Cu cat mai putina mobila, cu atat mai mult spatiu de miscare. Evitati dezordinea si aglomerarea cu obiecte decorative inutile.

Simetria lipseste in stilul contemporan. Geometria intervine doar pentru a aduce in prim plan liniile orizontale si verticale pentru o estetica simplificata. Decoratiuni abstracte si decoruri cu gradini verticale se intalnesc deseori in apartamentele si casele amenajate contemporan.

Lemnul ca material este intens folosit si in stilul contemporan; piatra si caramida intr-o proportie mai mica care completeaza bine elementele deja existente: lemn, sticla sau metal.

 

Stilul traditional

Stilul traditional in amenajarea locuintei

Stilul traditional inspira caldura si bucurie. Materialele textile intalnite in locuinta trebuie sa aiba teme clare si simple: flori mari, linii drepte, culori calde si neutre. In cazul in care zugraviti peretii puteti opta pentru corpuri de mobilier sau accesorii cu model incarcat.

Perdelele si draperiile stilului traditional trebuie sa fie bogate: perdele incarcate de flori si draperii groase, cu ciucuri. Asadar, puteti decora in nuante de bej, verde pal, roz pal, galben, crem. Acestea vor crea ambientul ideal pentru o casa decorata traditional.

Poti, de asemenea, sa iti faci un proiect interior cu un pas inainte, exprimandu-ti propriul stil, indiferent daca este traditional, formal, casual sau contemporan. Ia in considerare tendintele actuale de decorare, felul in care poti sa incorporezi mobilierul si accesoriile pe care le iubesti.

Retine, acasa este locul care iti reflecta in intregime personalitatea si stilul de viata. Este important ca de la bun inceput sa pornesti in amenajarea locuintei de la acest principiu si sa nu te abati de la el facand compromisuri in amenajare.

Speram ca sfaturile noastre de design interior te-au ajutat. Daca esti in cautarea acelui loc magic numit acasa, vino sa vezi apartamentele din complexul imobiliar Gardenia Residence. Acasa pentru tine poate fi chiar aici! ? >> PROGRAMEAZA O VIZITA!

Gardenia Residence

Gardenia Residence

Lasă un răspuns